Lucrurile de care ne temem cel mai rău ni s-au întamplat deja.
Problema principală este că fricile sunt destul de puternice încât să ajungă să ne conducă. Ne influențează modul în care gândim, reacționăm, acționăm, ne schimbă viața radical și aproape că nici nu ne dăm seama.
Ai nevoie de zece secunde să dai nas în nas cu cea mai mare frică a ta, să o învingi. Iar odată ce ai făcut asta pentru prima dată o să realizezi că nu e atât de rău, că nu doare atât de mult cât ți-ai imaginat tu. Doare, dar frica nu te mai conduce, iar oricum data viitoare o să-ți fie mai ușor.
Mi se par cel puțin interesante fricile oamenilor în ce ține de dragoste. Iar frica vine întotdeauna din ideea de a nu mai simți încă o dată ce ai mai simțit deja în trecut sau de a nu simți ceva ce doar îți imaginezi. Dar oamenii nu sunt la fel, situațiile nu sunt la fel. Nu ai cum să bagi toți oamenii în aceeași oală doar pentru că unul ți-a greșit. E aberant să crezi că toți oamenii sunt la fel. Și cred că există o întrebare pe care ți-o poți pune când te gândești dacă să încerci din nou sau nu – ”Și dacă nu?”, indiferent de situație. Dacă nu o să existe încă o dezamăgire, dacă o să meargă, dacă ar fi cea mai tare experiență a vieții tale? Dar dacă nu încerci n-o să afli niciodată. E mult mai comod să stai în zona de confort, dar totodată în zona de confort e totul basic, experiențe, oameni, situații. E ceva comod, pentru că poți să controlezi în totalitate, nu are cum să te atingă nimic, nu există nimic care să te poată răni, dezamăgi. Dar niciodată zona de confort n-o să se compare cu experiența de a risca să faci ceva altfel.
Eu cred că dragostea e o loterie. Poți să dai de un om care să-ți rupă sufletul încă o dată, dar .. dacă-i jackpotul?
Mi-a fost atât de frică să mă apropii de cineva în mod real, pentru mult timp. Și-a fost destul timp. Și m-am distrat și au trecut multe zile și am cunoscut oameni mișto, am cunoscut și oameni care încercau să se distrugă singuri și oameni care au suferit enorm, dar am cunoscut și oameni minunați pe care i-am citit imediat. Și am realizat că de fapt toți oamenii sunt la fel. Conduși de frici.
De ce ți-e frică nu scapi. O să te urmărească în fiecare zi, în orice moment, pentru ca e un gând atât de puternic în mintea ta, încât gândindu-te constant la el .. exact asta o să atragi. Pentru că încerci să ții la distanță și în același timp toată energia ta se duce către gândul ăla și până la urmă o să ți se întample. Pentru că în momentul în care te gândești la ceva, tu prin puterea gândului îi oferi șansa de a se materializa. Orice lucru devine posibil din momentul în care l-ai proiectat în gând.
Bunicul meu mi-a dat următorul sfat – ”Iartă-i pe ceilalți indiferent ce ți-au făcut, dar înainte de asta iartă-te pe tine, ca să-i poți ierta pe ei.” Și am avut nevoie de ani ca să pot să înțeleg ce e de făcut. Dacă tu știi că ai făcut tot ce puteai pentru cealaltă persoană, dacă știi că ai privit-o cu bunătate și compasiune, dacă n-ai făcut ceva doar pentru a-ți hrăni ego-ul, dacă doar ai fost destul de curajos încât să riști, atunci trebuie să fii destul de puternic încât să înțelegi că oricât de mult ți-ai dori ca situația să stea altfel nu poți controla (și nici nu ai dreptul s-o faci) cealaltă persoană. Cred că într-o relație fiecare om vine ca o jumătate (nu în sensul că n-ar fi întreg și își caută jumătatea), iar fiecare e răspunzător pentru propria jumătate. Ești responsabil pentru jumătatea ta pe care o aduci în relație și pentru atitudinea ta față de cealaltă persoană. Singur trebuie să ai grijă de fericirea ta, de starea ta. Pentru că de fapt într-o relație este vorba de a oferi constant, fără să aștepți ceva în schimb. Iar bucuria de a oferi este întotdeuna mult mai mare decât atunci când primești. Iar dacă lucrurile stau altfel înseamnă că e ceva condiționat, iar iubirea în sensul larg e necondiționată. Și putem să luăm un exemplu. Nu ești prieten cu un om pentru că ai ceva de câștigat, ci pentru că apreciezi omul real, îți face plăcere să petreci timp cu el, iar când are o zi proastă îl înțelegi, pentru că e prietenul tău, iar prietenia se bazează pe acceptare, nu?
Gândiți-vă cât de simplu ar fi dacă oamenii ar învăța să privească persoana de lângă ei ca pe un prieten. Dacă ai avea răbdare, dacă ai asculta ce are omul de lângă tine de zis și chiar să-ți dorești să înțelegi și să încercați amândoi să găsiți soluții, dacă atunci când celălalt ar avea o zi proastă ți-ai dori să-i faci ziua mai bună, dacă n-ai lăsa orgoliul să fie mai puternic decât sentimentul de empatie, dacă ai încerca să privești omul de lângă tine cu blândețe, dacă n-ai mai lăsa fricile să te conducă. Pentru că asta faci cu un prieten și știi că poți să te bazezi pe el. Pentru că lângă un prieten nu ți-e frică să fii tu, nu ți-e frică să spui ce gândești, să-i arați ce te doare sau ce te deranjează. Pentru că știi că el te acceptă așa cum ești. Pentru că te duci cu totul către el, iar acolo se produce click-ul. Pentru că nu ți-e frică de el, din simplul motiv că ești relaxat, pentru că-ți permiți să fii vulnerabil.
Și mi se pare atât de naiv că oamenii uită să fie prieteni tocmai cu persoana pe care și-o doresc lângă ei într-o relație de iubire. Nu-și dorește nimeni să fii altceva decât ceea ce ești. Un om care a venit către tine vede ceva în tine, ceva natural care îl atrage în starea inițială de selecție. Oamenii complică lucrurile încercând să pară ceea ce nu sunt .. când de fapt nu le-a cerut nimeni să fie altceva, ci doar să fie ei.
Încercați să-l vedeți pe celălalt ca pe un prieten, lăsând la o parte orice frică. Poate că o să vă rănească câteva persoane, poate că o să doară de multe ori, dar măcar o să trăiți ceva real. Cred că e important să nu-l judeci pe celalalt, pentru că am interacționat cu mulți oameni și am invățat ceva valoros, cred eu – fiecare duce multe bătălii, mai ales cu sine și nu-s bătălii ușor de dus, iar fiecare supraviețuiește cum poate, important e să nu rănești alte persoane în propriul proces de vindecare. Orice persoană are ceva aparte, doar încearcă să privești dincolo de ambalaj. E ca și cum ai vedea o pereche superbă de adidași în vitrina unui magazin, îți plac, te oprești și te uiți la ei. Imediat îți vin în cap ultimii adidași pe care i-ai avut, care ți-au plăcut mult și ai fost atât de trist când s-au rupt. Vezi prețul adidașilor din vitrină și-ti dai seama că îți permiți să-i cumperi, te gândești ca au șanse mari să devină noii tăi adidași preferați, par confortabili, ți-au atras instant atenția. Încep să apară în mintea ta tot felul de întrebări, dacă o să te strângă, dacă nu-ți vin bine, dacă la prima spălare se decolorează sau dacă se rup chiar mai repede decât ultimii tăi adidași preferați. Ca să vezi dacă ți se potrivesc.. trebuie să intri în magazin, să-i probezi, să te uiți atent la ei, să-i atingi, altfel o să pleci mai departe doar gândindu-te cum ar fi putut să-ți vină. Sunt șanse ca toate filmele din capul tău să fie reale. Și dacă nu?
În concluzie, e comod să trăiești în zona basic, cu situații și oameni basic. Dar trebuie să fii conștient că automat devii și tu la randul tău basic în ochii altora. În orice context ce-i basic e free, e la îndemâna oricui, îți faci treaba cu el, dar e doar confortabil și atât. Dar dacă vrei ceva diferit, ceva mai special, trebuie să plătești, iar în relații nu plătești cu bani. Toți vor jackpotul, dar câți sunt dispuși să joace?